UNIVERSITATEA \" DUNĂREA DE JOS \" -GALAŢI DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC...

$Page 1: UNIVERSITATEA \" DUNĂREA DE JOS \" -GALAŢI DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC DIDACTICA DISCIPLINELOR ECONOMICE -suport de curs$
UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” - GALAŢI

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA

PERSONALULUI DIDACTIC

DIDACTICA DISCIPLINELOR ECONOMICE

- suport de curs -

Autor: Conf. Dr. Maria NICOLAI

2007

TEMA 1

ROLUL EDUCAŢIEI ECONOMICO-SOCIALE ÎN ROMÂNIA

OBIECTIVE:

Cursanţii, studiind acest capitol, vor deveni capabili:

- să identifice provocările cărora le răspund disciplinele

economice;

- să prezinte coordonatele esenţiale de care trebuie să se ţină

seama în abordarea disciplinelor economice;

- să stabilească etapele ce intervin în corelarea obiectivelor

educaţiei economice cu cele ale educaţiei pentru carieră;

să descrie cerinţele şi importanţa culturii economice în

parcurgerea fiecărei etape a educaţiei pentru carieră;

- să identifice calităţile necesare profesorului de discipline

economice.

1.1. Tranziţia României de la o stare de stagnare economică spre o stare de

dezvoltare dinamică

În condiţiile actuale, lumea economică trebuie înţeleasă în

complexitatea sa, ceea ce presupune necesitatea cunoaşterii

efective a realităţilor şi a practicilor economice şi sociale.

Aceasta aduce după sine şi necesitatea restructurării

2

mentalităţilor de gândire, situaţie ce include implicit şi

sistemul de învăţământ.

Structura sistemului de cunoştinţe şi deprinderi economico-

sociale trebuie să ţină seama de marea configuraţie a activităţii

economice, care poate fi considerată pe ramuri (industrie,

agricultură, construcţii, transporturi, comerţ, finanţe-bănci)

sau pe o verticală organizatorică (microeconomie, mezoeconomie,

macroeconomie, economie sau activitate economică la nivel central

şi în plan local, administrativ). Mecanisme economico-sociale

există şi în cadrul diferitelor organisme internaţionale

(monetare, bancare, comerciale, agricole etc.). înţelegerea

modului de funcţionare a acestora devine o prioritate pentru

învăţământul românesc, cu atât mai mult cu cât în istoria

economiei naţionale au existai disfuncţionalităţi majore în

administrarea eficientă a mecanismelor economico-sociale.

În expozeul său la Simpozionul Ştiinţific Naţional „Roiul

pregătirii teoretice în formarea economistului modern” din 1996,

Prof. Dr. Mircea Coşea, preşedinte al Consiliului de Coordonare,

Strategie şi Reformă (Coşea, M. - Elemente ale unei posibile strategii pe

termen lung în dezvoltarea economică a României: învăţământul dintr-o asemenea

perspectivă în restructurarea teoriei economice, Editura Economică,

Bucureşti, 1996, p. 26), arăta: „Statistica ultimei sute de ani

arată că productivitatea românească nu s-a situat niciodată la

cotele înalte ale productivităţii altor naţiuni, reliefând o

cronicizare a incapacităţii de valorificare eficientă a

potenţialului economic naţional... Întreaga istorie modernă a

României s-a caracterizat prin evidenta imposibilitate de

adaptare a nivelului dezvoltării economice, şi implicit a

nivelului de trai, la gradul de dotare a României cu resurse

3

material-naturale şi umane. Cu alte cuvinte, am avut mai multe

dificultăţi şi am trăit mai rău decât alţii, deşi resursele şi

potenţialul nostru depăşeau pe cele ale altora. Şi în acest caz,

condiţiile externe îşi au partea lor de vină, dar nu trebuie

neglijată nici vina noastră.”

După prezentarea cauzelor ce au contribuit la această situaţie

autorul observa: „În contextul elaborării unei strategii pe

termen lung, cred că prioritatea priorităţilor este intrarea în

stare de normalitate. Aş putea spune că România are «tradiţie» de

anormalitate. Pe parcursul întregii perioade comuniste starea de

anormalitate economică a fost preponderentă. Cred că numai

printr-o solidă cultură economică se poate acţiona într-o manieră

decisivă asupra mentalităţii... Strategia dezvoltării pe termen

lung nu poate face abstracţie de necesitatea unei culturi

economice compatibile cu cea comunitară, acordând cetăţeanului

român şansa de a deveni - fără complexe sau frustrări - membru cu

drepturi depline al viitoarei pieţe comunitare a forţei de

muncă.”

1.2. Disciplinele economice în faţa unor noi provocări

Însuşirea cunoştinţelor economice este esenţială atât pentru

studenţi cât şi pentru absolvenţii învăţământului liceal.

Economia de piaţă este o formă superioară a economiei de schimb

în cadrul căreia se produc mutaţii esenţiale la care sunt

solicitaţi să participe practic toţi cei angajaţi în activităţi

economice. De aceea, însuşirea disciplinelor economice trebuie să

se realizeze în mod activ. Aceasta înseamnă că în procesul

învăţării, elevii şi studenţii vor putea să pună probleme, să

formuleze întrebări cu privire la problemele studiate, să caute

4

răspunsuri şi soluţii la problematica studiată, fie bazându-se pe

cunoştinţe deja acumulate, fie însuşindu-şi noi cunoştinţe.

De asemenea, are loc o evidentă regândire a studiului

disciplinelor economice în ideea promovării

interdisciplinarităţii, cunoştinţele acestora îmbinându-se cu

cele ale ştiinţelor naturii, ştiinţelor tehnice etc.

Nu trebuie pierdut din vedere faptul că trebuie realizată o

corespondenţă între conţinutul disciplinelor economice şi

realitate, aceasta deoarece, de multe ori. unităţile de conţinut

fac referire la economia de piaţă dezvoltată şi nu la realitatea

noastră economică.

1.3. Exigenţe ale modernizării educaţiei economice în România

Reforma curriculară din învăţământul preuniversitar

presupune adaptarea disciplinelor economice la cerinţele şi

condiţiile specifice economiei de piaţă, precum şi la standardele

europene de exigenţă.

Transformarea mecanismelor economice, ca şi restructurările

profunde ale întregii vieţi economico-sociale, impun noi exigenţe

în abordarea metodicii disciplinelor economice si sociale.

Disciplinele cu caracter economic din învăţământul preuniversitar

sunt predate de persoane care au urmat un învăţământ superior

specializat în acest domeniu. Ca atare, abordarea acestor

discipline, atât în învăţământul liceal cât şi în cel universitar

trebuie să aibă în vedere mai multe „coordonate esenţiale”

(Ignat, I, Luţac, Gh. - Exigenţe ale modernizării învăţământului economic

românesc, în „Restructurarea teoriei economice”, Ed. Economică.

Bucureşti, 1996):

- să ţină seama de necesităţile ştiinţifice şi practice ale

economiei şi societăţii româneşti;

5

- să prezinte în mod corect conceptele, mecanismele, legile şi

teoriile economice, precum şi metodele de evaluare a

corectitudinii gândirii economice;

- să înfăţişeze varietatea ideilor şi problematicii economice,

mecanismele acestora, cu laturile lor bune şi aspectele lor

negative, fără nici un fel de concepţii preconcepute;

- să reprezinte cu cele mai reprezentative şcoli economice

contemporane, reliefând ceea ce este ştiinţific şi ceea ce nu

este, în conţinutul intereselor lor.

Profesorii care predau aceste discipline trebuie să-şi

formeze capacitatea de a explica într-un limbaj adecvat noţiunile

şi conceptele economice şi să folosească în expunere un

instrumentar analitic cât mai adecvat şi sugestiv. Reuşita în

această direcţie va fi determinată atât de calităţile pedagogice

cât şi de gradul de documentare şi pregătire profesională.

Utilizarea metodelor active, antrenante, va contribui la

realizarea unui învăţământ formativ, depăşindu-se astfel faza

învăţământului informativ. Numai astfel fiecare clasă sau sală de

curs va deveni locul de formare a unor adevăraţi cetăţeni.

1.4. Corelarea obiectivelor educaţiei economice cu cele ale educaţiei pentru

carieră

Stabilirea unui plan în carieră este foarte importanta

pentru tineri. Pentru un asemenea demers ei trebuie să parcurgă

trei etape: autoevaluarea, cercetarea pieţei muncii si adoptarea

unor decizii pentru atingerea scopului.

Autoevaluarea - Adoptarea unei decizii privind cariera

presupune cunoaşterea abilităţilor/componentelor personale, a

intereselor, preocupărilor şi valorilor. Educaţia şi studiul

disciplinelor economice şi sociale ajută pe tineri să-şi evalueze

6

potenţialul informaţional, ce are o certă contribuţie în

orientarea profesională.

Alegerea unei cariere presupune analiza multor variabile,

cele legate de cunoştinţele economice deţinând ponderea;

cunoştinţele legate de resursele de muncă, de salarizare, de

modul de funcţionare a societăţilor comerciale au desigur o certă

contribuţie în alegerea carierei unui tânăr.

Cercetarea pieţei muncii impune spirit metodic şi cunoştinţe

privind cerinţele de instruire pentru fiecare ocupaţie,

tendinţele de dezvoltare a carierei în domeniul ales,

experienţele, oportunităţile şi restricţiile existente la un

moment dat etc.

Adoptarea deciziei necesită suficientă experienţă în

demersul alegerii carierei, presupunând adaptarea scopurilor în

funcţie de schimbările care apar pe parcursul drumului.

Cunoştinţele economice ajută nu numai la formarea, ci şi la

stabilitatea carierei în funcţie de conjuncturile economice

existente.

Economia de piaţă se bazează pe libertatea indivizilor şi a

firmelor de a acţiona având în vedere interesul propriu.

Principiile fundamentale ale pieţei sunt, prin natura lor,

vulnerabile şi pot fi răstălmăcite de oameni. De aceea, sunt atât

de necesare cunoştinţele economice şi cele privind normele de

conduită în afaceri în cadrul organizaţiilor.

Rezumat

Abordată ca o didactică specială, didactica predării

disciplinelor economice se orientează spre acţiunile instructiv

educative aplicate în scopul dobândirii de competenţe în domeniul

acestor discipline.

7

Disciplinele economice, poate mai mult decât celelalte

discipline, au suferit reale transformări în însuşi conţinutul

lor, în strictă corespondenţă cu etapele de dezvoltare economico-

socială din ţara noastră.

Profesorii care predau aceste discipline au nevoie de o

dublă pregătire: 1. formarea iniţială în timpul studiilor

universitare în profesia de economist; 2. formarea continuă, atât

în domeniul de specialitate, cât şi cel didactic.

Numai astfel, aceste discipline pot dobândi forţa educativă

de care elevii au nevoie în alegerea carierei lor.

Chestionar

l. Cum justificaţi necesitatea formării unei culturi economice în

condiţiile evoluţiei economico-sociale din tara noastră?

2. In condiţiile actuale are loc o evidentă deplasare a

disciplinelor economice spre interdisciplinaritate. Exemplificaţi

astfel de relaţii cu alte ştiinţe.

3. Care sunt coordonatele esenţiale de care trebuie să ţină cont

disciplinele economice?

4. Care sunt etapele de formare a profesorului de discipline

economice?

5. Care sunt etapele pe care trebuie să le parcurgă un tânăr în

stabilirea planului său în carieră?

6. Care sunt exigenţele solicitate pentru fiecare dintre aceste

etape?

TEMA 2

COMPONENTELE ŞI OBIECTIVELE FORMATIV-EDUCATIVE ALE PREDĂRII ŞI

ÎNSUŞIRII CUNOŞTINŢELOR PROPRII DISCIPLINELOR ECONOMICE.

OBIECTIVE:

8

Cursanţii vor fi în măsură:

- să identifice componentele esenţiale ale predării-

învăţării disciplinelor economice;

- să înţeleagă importanţa deprinderilor, a valorilor şi

atitudinilor formate prin studiul disciplinelor economice;

- să numească principalele obiective formativ-educative ale

predării şi însuşirii cunoştinţelor proprii disciplinelor

economice.

2.1. Componentele şi obiectivele formativ-educative ale predării

şi însuşirii cunoştinţelor proprii disciplinelor economice.

Componentele esenţiale ale predări şi învăţării disciplinelor

economice

Procesul de învăţământ tradiţional era centrat în special pe

cunoaştere şi pe distribuţia cunoştinţelor. Procesul de

învăţământ modern se ridică deasupra nivelului cunoaşterii şi

asimilării de cunoştinţe, bazându-se pe instruire, formare şi

educaţie în acelaşi timp.

Unitatea dintre cele trei aspecte de bază ale învăţământului

(informare - formare - educaţie) este ilustrată de componentele

esenţiale ale predării-învăţării, care sunt: deprinderile,

valorile şi atitudinile.

Deprinderile vizate prin studierea disciplinelor economice

pot fi: intelectuale şi de participare.

Deprinderile intelectuale (deprinderi şi gândire critică)

sunt: identificarea, descrierea; explicarea şi analiza; evaluarea

unei poziţii; luarea unei poziţii; apărarea unei poziţii.

Identificarea presupune precizarea înţelesului, a

semnificaţiei unor:

9

- concepte, precum: întreprinzător, piaţă, raţionalitate

economică, acţiune antreprenorială, eficienţa şi echilibrul

economic, economia de piaţă;

- procese, precum: inflaţia, fluctuaţiile activităţii

economice.

Descrierea reprezintă o etapă importantă în înţelegere. Pot

fi astfel descrise: relaţii, procese, operaţii pe piaţa monetară.

Explicarea şi analiza pot interveni în diferite contexte:

explicarea unui raţionament, a unei legături cauzale, a unor

caracteristici, analizarea consecinţelor unor procese.

Evaluarea, adoptarea şi apărarea unei poziţii sunt

importante fie pentru dezbaterea unor probleme, fie pentru

formularea unor judecăţi de valoare referitoare la o anumită

problemă.

Deprinderile de participare presupun angajarea tinerilor în

acţiuni care să valorifice cunoştinţele si deprinderile

intelectuale.

Valorile şi atitudinile implică preocupările orientate spre

transformarea situaţiilor de învăţare din şcoală în experienţe

relevante pentru viaţa reală a elevilor. Astfel, elevii vor fi

capabili să manifeste atitudini pozitive faţă de valori şi să

exerseze raportarea critică la valori şi norme.

2.2. Obiectivele formativ-educative ale predării şi însuşirii

cunoştinţelor proprii disciplinelor economice

În procesul transmiterii şi însuşirii disciplinelor

economice se urmăresc a fi realizate o serie de obiective

formativ-educative care pot fi circumscrise următoarelor domenii:

1. Domeniul cunoaşterii economice vizează formarea de

cunoştinţe, capacităţi şi deprinderi după cum urmează:

10

a) cunoştinţe privitoare la fenomene şi procese economice şi la

relaţiile de intercondiţionare dintre acestea;

b) capacităţi intelectuale privind:

- analizarea fenomenelor economice;

- evaluarea, pe baza informaţiilor economice deţinute, a

tendinţei unui proces economic complex;

- compararea proceselor economice;

- transpunerea în expresii matematice sau formule contabile a

legităţilor şi faptelor economice;

- interpretarea conţinutului unor texte economice.

c) deprinderi şi priceperi referitoare la:

- utilizarea de tehnici şi modalităţi de prelucrare a informaţiei

economice şi de prezentare a informaţiei sau a rezultatelor

obţinute sub formă de referate, portofolii de lucrări etc.;

- utilizarea ansamblului de surse şi mijloace specifice de

cunoaştere pentru obţinerea informaţiilor economice necesare:

anuare statistice, colecţii de ziare şi reviste, colecţii de

legi, planul de conturi, reprezentări grafice etc.

2. Domeniul afectiv atitudinal vizează formarea interesului

pentru studiu ca şi cultivarea de atitudini, comportamente şi

convingeri. Presupune:

- cultivarea interesului faţă de relaţiile economice şi sociale;

- dezvoltarea responsabilităţii faţă de acţiunile întreprinse în

afaceri.

3. Domeniul volitiv-acţional vizează formarea spiritului

antreprenorial al elevilor folosind din ce în ce mai mult

metodele bazate pe acţiunea elevilor.

Didactica participă la realizarea obiectivelor celor trei

domenii prin următoarele curriculum-uri:

11

- curriculum-ul scris - sub forma planurilor de învăţământ, a

programelor şi a manualelor;

- curriculum-ul efectiv - rezultat al interacţiunii dintre

profesori şi elevi;

- curriculum-ul ascuns - sub forma valorilor şi convingerilor pe

care le împărtăşesc elevii şi profesorii.

Disciplinele economice, prin interacţiunea cu realitatea

cotidiană, oferă un cadru optim de formare-educare pentru viitor

a tineretului.

Rezumat

Componentele esenţiale ale predării-învăţării disciplinelor

economice sunt deprinderile (intelectuale şi de participare),

valorile şi atitudinile.

Obiectivele formativ-educative ale predării-învăţării

disciplinelor economice vizează domeniul cognitiv, afectiv-

atitudinal şi volitiv-acţional.

Chestionar

1. Care sunt caracteristicile procesului de învăţământ

tradiţional? Dar a celui modern?

2. Care sunt componentele esenţiale ale procesului de

predare-învăţare?

3. Care sunt obiectivele formativ-educative ale predării şi

însuşirii cunoştinţelor proprii disciplinelor economice?

TEMA 3

REFORMA CUTRICULARĂ ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL LICEAL ROMÂNESC

OBIECTIVE:

12

Studiind acest capitol, cursanţii vor fi capabili să:

- identifice tipurile de curriculum;

- prezinte structura ciclurilor curriculare;

- explice principiile ce contribuie la generarea planurilor

cadru de învăţământ;

- analizeze planul cadru de învăţământ, programele şi

manualele şcolare elaborate în actuala reformă curriculară.

3.1. Generalităţi

Un prim obiectiv al reformei curriculare a fost introducerea

ciclurilor curriculare care vizează de altfel, modalitatea de a

identifica obiectivele majore ale unei etape şcolare.

Ciclurile curriculare reprezintă periodizări ale şcolarităţii care

au în comun obiective specifice şi grupează mai mulţi ani de

studiu, aparţinând uneori de niveluri şcolare diferite.

Ciclul de aprofundare are ca obiectiv major adâncirea studiului

în profilul şi specializarea aleasă, asigurând, în acelaşi timp,

o pregătire generală pe baza opţiunilor din celelalte arii

curriculare.

Ciclul de aprofundare vizează:

- dezvoltarea competenţelor cognitive ce permit relaţionarea

informaţiilor din domenii înrudite ale cunoaşterii;

- dezvoltarea competenţelor socioculturale ce permit integrarea

activă în diferite grupuri sociale;

- formarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de

acţiunile personale cu impact asupra mediului social; exersarea

imaginaţiei şi a creativităţii.

Ciclul de specializare are ca obiectiv major pregătirea în vederea

integrării eficiente în învăţământul universitar de profil sau pe

piaţa muncii. Ciclul de specializare vizează:

13

- dobândirea încrederii în sine şi construirea unei imagini

pozitive asupra reuşitei personale;

- luarea unor decizii adecvate în contextul mobilităţii

condiţiilor sociale şi profesionale;

- înţelegerea şl utilizarea modelelor de funcţionare a societăţii

şi de schimbare socială.

Din documentele Ministerului Educaţiei Naţionale (2001)

transpare cadrul semidescentralizat al curriculum-ului şcolar, în

conformitate cu acestea, la nivelul deciziei centrale a rămas

elaborarea trunchiului comun (curriculum nucleu), care va asigura

coerenţa şi unitatea demersului educativ în spaţiul şcolar

naţional.

Curriculum-ul nucleu are caracter obligatoriu şi reprezintă

65-70% din curriculum-ul naţional. Cealaltă parte din curriculum-

ul naţional (30-35%) este reprezentată de curriculum-ul la decizia şcolii.

Prin acest curriculum se au în vedere disciplinele propriu-zis

opţionale şi segmentul opţional al disciplinelor obligatorii.

Noul curriculum naţional răspunde astfel necesităţii unei

reforme interioare (individuale şi colective) care va îmbunătăţi

baza sistemului de învăţământ.

Managementul proiectului de reformă este asigurat de

Consiliul Naţional pentru Curriculum.

3.2. Produsele curriculare

Produsele curriculare sunt reprezentate de totalitatea

documentelor rezultate în urma demersurilor curriculare: planul-

cadru de învăţământ, programele şcolare, manualele şcolare,

planificările calendaristice, proiectele pedagogice etc.

3.2.1 Planurile cadru ale învăţământului liceal

14

Anexa II a ordinului nr. 3207/03.02.1993 cu privire la aplicarea

noilor Planuri-cadru de învăţământ primar, gimnazial şi liceal

(începând cu anul şcolar 1999-2000) precizează că fiecare liceu

va elabora Proiectul şcolii, care va cuprinde prezentarea

trunchiului comun şi a pachetelor opţionale pentru fiecare arie

curriculară.

La generarea planurilor-cadru de învăţământ s-au respectat

şase principii, enumerate în cele ce urmează:

Principiul selecţiei şi al ierarhizării culturale constă în

stabilirea disciplinelor şcolare şi gruparea sau ierarhizarea lor

pe categorii de discipline (arii curriculare). selectate în

conformitate cu finalităţile învăţământului. Ariile curriculare

asupra cărora s-a convenit în învăţământul românesc sunt

următoarele:

- Limbă şi comunicare; Matematică şi Ştiinţe ale naturii;

- Om şi societate;

- Arte;

- Educaţie fizică şi Sport;

- Tehnologii;

- Consiliere şi orientare.

Economia, filosofia, istoria, psihologia şi logica fac parte din

aria curriculară „Om şi societate”, iar informatica şi

disciplinele de specialitate din aria curriculară „Tehnologii”.

Principiul funcţionalităţii vizează racordarea experienţei

de învăţarea pe arii curriculare la caracteristicile etapelor

dezvoltării ontogenetice a elevilor şi la evoluţiile din domeniul

cunoaşterii. Acest principiu, coroborat cu o serie de strategii

de organizare internă a curri cuium-ului, a determinai

structurarea procesului de învăţământ în cicluri curriculare.

15

Principiul coerenţei vizează integrarea verticală şi

orizontală a ariilor curriculare în interiorul sistemului şi, în

cadrul ariilor curriculare, integrarea obiectelor de studiu.

Principiul egalităţii şanselor constă în asigurarea

dreptului fiecărui elev de a se exprima deplin, în acord cu

nivelurile sale aptitudinale.

Principiul flexibilităţii şi al parcursului individual

vizează un curriculum diferenţiat şi personalizat, care în final

se traduce prin diferenţierea şi valorizarea fiecărui liceu,

asemănarea fiind asigurată de prezenţa în plan a trunchiului

comun.

Principiul racordării la social presupune ca planurile să

fie astfel concepute încât să favorizeze ieşirea elevilor fie

spre piaţa muncii, fie spre învăţământul universitar.

3.2.2. Elaborarea programelor şcolare pentru disciplinele sursă

şi cele opţionale cu specific economic

Programele şcolare sunt documentele care redau sintetic

conţinuturile învăţământului pentru fiecare obiect de învăţământ

pe cicluri curriculare.

În contextul noii reforme curriculare programele şcolare

actuale se diferenţiază de vechile „programe analitice” prin

faptul că primele sunt centrate pe competenţele ce urmează a fi

formate la elevi, în timp ce programele analitice erau axate pe

ideea de programare a traseului elevului către un ţel cunoscut şi

impus doar de către adulţi.

Disciplinele sursă beneficiază de programe şcolare elaborate

la nivel central.

Disciplinele opţionale sunt prevăzute în Anexa l la OMEN nr.

3449/15.03.1999 şi sunt descrise în cele ce urmează.

16

Opţionalul de aprofundare este derivat dintr-o disciplină

studiată în trunchiul comun, care urmăreşte aprofundarea

competenţelor specifice din curriculum-ul nucleu prin noi unităţi

de conţinut.

Opţionalul de extindere derivă dintr-o disciplină studiată

în trunchiul comun şi urmăreşte extinderea competenţelor generale

din curriculum-ul nucleu prin noi competenţe şi conţinuturi.

Opţionalul ca disciplină nouă introduce teme noi care nu se

regăsesc în programele naţionale.

Opţionalul integrat introduce noi discipline structurate în

jurul unei teme integratoare pentru o anumită arie curriculară

sau pentru mai multe arii curriculare.

In continuare sunt exemplificate programe şcolare pentru

disciplina sursă - Economie şi programa şcolară pentru disciplina

opţională - Economia întreprinderii.

Programa şcolară pentru disciplina „Economie"

Competenţe generale1. Identificarea unor fapte, fenomene şi procese din domeniulsocial şi a relaţiilor dintre acestea, prin intermediulconceptelor specifice ştiinţelor sociale.2. Utilizarea unor instrumente proprii ştiinţelor socialepentru caracterizarea generală şi specifică a unei situaţii.3. Explicarea unor fapte, fenomene, procese specificedomeniului ştiinţelor sociale prin intermediul modelelorteoretice.4. Interpretarea rezultatelor unei analize sau cercetări îndomeniul ştiinţelor sociale.5. Realizarea unor conexiuni între cunoştinţele dobândite îndomeniul ştiinţelor sociale şi aplicarea acestora în evaluareaşi optimizarea soluţiilor unor situaţii-problemă

Competenţe specifice şi conţinuturiCompetenţe specifice Conţinuturi

17

l. Identificarea şicaracterizarea rolului deconsumator pe care îlîndeplineşte orice persoană;2. Asocierea trebuinţelor curesursele, în cadrulactivităţii umane, în scopulsatisfacerii eficiente anevoilor persoanelor;3. Interpretarea cererii, caexpresie a trebuinţelorpersoanei şi a resurselor camijloace de satisfacere atrebuinţelor;4. Argumentarea necesităţii dea utiliza raţional resursele;5. Proiectarea unuicomportament raţional, alconsumatorului, impus detensiunea nevoi-resurse.

Consumatorul- nevoi, trebuinţe:- cererea;- activitatea umană:- resurse.

1. Caracterizareaproducătorului/întreprinzătorului, ca purtătoral ofertei;2. Corelarea conţinutuluiofertei eu folosirea factorilorde producţie în activitateaeconomică;3. Explicarea roluluifactorilor de producţie înrealizarea activităţiieconomice;4.1. Analiza critică aactivităţii economice dinperspectiva evaluării şi acomparării eforturilor cuefectele, a cheltuielilor curezultatele;4.2. Determinarea nivelului şia dinamicii unor fenomene şiprocese economice utilizândinstrumente adecvate;5. Proiectarea unui comportament

Producătorul/ întreprinzătorul- proprietatea şi liberainiţiativă;- oferta;- activitatea economică;- costuri; productivitate,profit; eficienţă economică.

18

raţional şi eficient alproducătorului /întreprinzătorului, adecvatraportului cerere-ofertă,consum-producţie..1. Recunoaştereacaracteristicilor generale alepieţei în diferite formeconcrete de manifestare aacesteia;l .2. Identificarea unorrelaţii dintre fenomenele şiprocesele specifice dinamiciieconomice;2.1. Caracterizarea diferitelorforme de piaţă pornind de laobiectul tranzacţiilorrealizate;2.2. Compararea unor fenomenesi procese specifice dinamiciieconomice;3. Explicarea din perspectivaunor modele teoretice, a unorfenomene şi procese specificedinamicii economice;4. l. Determinarea nivelului şidinamicii unor fenomene şiprocese economice utilizândinstrumente adecvate;4.2. Interpretarea rezultatelorunor evaluări din perspectivamicro macroeconomică sauindividuală şi socială;5. Adecvarea comportamentuluieconomic propriu la cerinţeleunui mediu concurenţial.

Piaţa-locul de întâlnire alagenţilor economici- relaţia cerere-ofertă-preţ;- mecanismul concurenţial;- forme ale pieţei;- echilibrul;- dezechilibre economice;- creştere şi dezvoltareeconomică;- fluctuaţii economice

1.1. Identificareainstrumentelor şi astrategiilor prin care statulîşi defineşte rolul şifuncţiile în economia de piaţă;1.2. Recunoaşterea tendinţelor

Statul în economia de piaţă.Economia deschisă- integrarea economică;- globalizarea

19

de integrare şi globalizare,specifice dinamicii economiceactuale;2.1 .Descrierea şl comparareamodalităţilor de implicare astatului la nivel local şicentral; 3.1.Explicarea tendinţelor deintegrare şi de globalizare dinperspectiva unor modeleteoretice actuale

Programa şcolară pentru disciplina „Economia întreprinderii”

Competenţe generale1. Identificarea şi descrierea trăsăturilor caracteristiceîntreprinderii în raport cu evoluţia economiei;2. Identificarea şi interpretarea relaţiilor economice de bazădintre întreprindere şi mediul economic extern;3. Explicarea modului de organizare şi funcţionare aîntreprinderii; 4. Luarea unor decizii cu privire la organizarea şi conducerearesurselor umane dintr-o întreprindere;5. Analiza proceselor economice ale întreprinderii şielaborarea unor soluţii de optimizareCompetenţe specifice şi conţinuturi1. Identificarea şi descrierea trăsăturilor caracteristice aleîntreprinderii în raport cu evoluţia economieiCompetenţe specifice Conţinuturi1.1 Clasificareaîntreprinderilor şi descriereatrăsăturilor caracteristice aleacestora; 1.2. Compararea diferitelortipuri de întreprinderi;1.3. Încadrarea uneiîntreprinderi conformtipologiei generale;

ÎntreprindereaConceptul de întreprindere;Trăsături caracteristice aleîntreprinderii;Clasificarea întreprinderilor;Criterii de clasificare;Tipologia şi profilulîntreprinderilor

2. Identificarea şi interpretarea relaţiilor economice de bazădintre întreprindere şi mediul economic externCompetenţe specifice Conţinuturi

20

2.1. Identificarea elementelormediului extern alîntreprinderii;2.2. Descrierea şi comparareaacţiunii diferiţilor factoriexterni asupra activităţiiîntreprinderii;2.3.Determinarea unorimplicaţii ale relaţiilor cupartenerii externi asupraactivităţii întreprinderii;2.4. Întocmirea documentaţieide colaborare cu diferiţiparteneri

Mediul extern al întreprinderiiFactorii externi careinfluenţează activitateaîntreprinderii; Relaţii externe aleîntreprinderii: - cu furnizorii;- cu instituţiile bancare;- cu societăţile de asigurări;- cu Camerele de Comerţ;- cu instituţiile statului ş.a.

3. Explicarea modului de organizare şi funcţionare aîntreprinderiiCompetenţe specifice Conţinuturi3.1. Identificarea sistemelorde organizare procesuala aîntreprinderii şi analizaefectelor acestora; 3.2Descrierea funcţiilorîntreprinderilor în cadruldiferitelor sisteme deorganizare a întreprinderilor

Elemente componenteProcesele necesare atingeriiobiectivelor;Efectele organizării procesuale(funcţiunea, activitatea,sarcinile, atribuţiile etc.)

3.3. Identificarea sistemelorde organizare structurală şidescrierea structuriiorganizatorice a uneiîntreprinderi;3.4. Descrierea elementelor debază ale unei organigrame şiîntocmirea organigramei uneiîntreprinderi mici/mijlocii;3.5.Compararea diferitelortipuri de organigrame aleîntreprinderilor.

Organizarea structurală a

întreprinderii

-Structura organizatorică a

întreprinderii;

-Elemente de bază alestructurii organizatorice(postul, funcţia, pondereaierarhică, compartimente,niveluri ierarhice, relaţiileorganizatorice etc.); -Tendinţe actuale privindorganizarea procesuală şistructurală a întreprinderilor;-Sistemul informaţional.

21

După cum se observă, programele şcolare sunt centrate pe

competenţe, care pot fi de două categorii: generale şi speciale.

Competenţele reprezintă ansamblul structurat de cunoştinţe

şi deprinderi dobândite prin învăţare, care permit identificarea

şi rezolvarea în contexte diferite a unor probleme caracteristice

unui anumit domeniu.

Competenţele generale au rolul de a orienta demersul didactic

către achiziţiile finale ale elevului. Au un grad ridicat de

generalitate şi complexitate.

Competenţele speciale sunt derivate din competenţele generale

şi constituie de fapt etape în dobândirea acestora.

In cadrul programei şcolare, competenţele specifice sunt

corespondente unităţilor de conţinut. Ele se definesc pe obiect

de studiu şi se formează pe durata unui an şcolar.

În stabilirea competenţelor s-au avut în vedere următoarele

şase etape ce vizează structurarea operaţiilor mentale:

percepţia, interiorizarea, construirea de structuri mentale,

transpunerea în limbaj, acomodarea internă, adaptarea externă.

Acestora le corespund categorii de competenţe organizate în jurul

câtorva verbe definitorii:

1. Receptare, care poate fi concretizată prin următoarele

concepte operaţionale:

- identificarea de termeni, relaţii, procese;

- observarea unor fenomene, procese;

- perceperea unor relaţii, conexiuni;

- nominalizarea unor concepte;

- culegerea de date din surse variate;

- definirea unor concepte;

22

2. Prelucrarea primară a datelor, poate fi concretizată prin

următoarele concepte operaţionale:

- compararea unor date, stabilirea unor relaţii;

- calcularea unor rezultate parţiale;

- clasificări de date;

- reprezentarea unor date;

- sortarea discriminarea;

- investigarea, descoperirea, explorarea; experimentarea;

3. Algoritmizare, care poate fi concretizată prin

următoarele concepte operaţionale:

- reducerea la o schemă sau model:

- anticiparea unor rezultate;

- reprezentarea datelor;

- remarcarea unor invarianţi;

- rezolvarea de probleme prin modelare şi algoritmizare;

4. Exprimarea, poate fi concretizată prin următoarele


- descrierea unor stări, sisteme, procese, fenomene:

- generarea de idei. concepte, soluţii; argumentarea unor

enunţuri;

- demonstrarea;

5. Prelucrarea secundară (a rezultatelor) poate fi

concretizată prin următoarele concepte operaţionale:

- compararea unor rezultate, date de ieşire, concluzii;

- calcularea, evaluarea unor rezultate;

- interpretarea rezultatelor; analiza de situaţii;

- elaborarea de strategii;

- relaţionări între diferite tipuri de reprezentări, între

reprezentare şi obicei;

23

6. Transferul, care poate fi concretizat prin următoarele


- aplicarea;

- generalizarea şi particularizarea;

- integrarea;

- verificarea;

- optimizarea:

- transpunerea;

- negocierea;

- realizarea de conexiuni;

- adaptarea şi adecvarea la context.

Competenţele generale ce se urmăresc a fi formate la elevi

pe parcursul treptei liceale de şcolaritate, precum şi

competenţele specifice fiecărui an de studiu derivate din

acestea, se stabilesc nominal, de la modelul de generare prin

gruparea categoriilor de concepte operaţionale, în funcţie de

dominantele avute în vedere.

Valorile şi atitudinile apar în programa şcolară sub forma

unei liste separate. Au o importanţă egală cu competenţele, ele

orientând dimensiunile axiologice şi afectiv-atitudinale aferente

formării personalităţii din perspectiva fiecărei discipline.

Această rubrică a programei şcolare a devenit necesară întrucât

s-a considerat ca nu toate rezultatele dorite ale instruirii pot

fi definite în termeni de acţiuni sau comportamente observabile

şi uşor evaluabile.

Spre exemplu, programa de economie are la bază si promovează

următoarele valori şi atitudini, construite în interdependenţă cu

formarea competenţelor generale specifice:

- libertatea economică;

24

- eficienţa economică;

- echitatea economică;

- securitatea economică;

- utilizarea/valorificarea creatoare a resurselor;

- creşterea economică;

- raţionalitatea economică.

Ele trebuie să se exprime în atitudini corespunzătoare

următoarelor caracteristici esenţiale ale persoanei:

- agent economic activ;

- consumator avizat;

- investitor prudent; cetăţean responsabil.

Programa disciplinei „Economia întreprinderii" stabileşte

formarea următoarelor valori şi deprinderi:

- respectarea legislaţiei specifice domeniului de activitate;

- sesizarea preferinţelor consumatorilor şi participarea la

educarea gustului acestora;

- asigurarea proiecţiei consumatorului şi a mediului prin

oferirea de produse şi servicii de calitate;

- conştientizarea impactului calităţii produselor şi serviciilor

asupra calităţii vieţii;

- responsabilitatea pentru soluţiile economice propuse.

Sugestiile metodologice (oferite ca sprijin pentru demersul

didactic), cuprind recomandări generale privind metodologia de

aplicare a programei. Aceste recomandări se pot referi la:

- desfăşurarea efectivă a procesului de predare/învăţare centrat

pe formarea de competenţe;

- identificarea celor mai adecvate metode şi activităţi de

învăţare;

25

- dotări/materiale necesare pentru aplicarea în condiţii optime a

programei;

- evaluarea continuă.

Sugestiile metodologice au în vedere deplasarea

semnificativă de accent realizată prin programă de pe conţinuturi

pe competenţe.

3.2.3. Manuale şcolare orientate spre diversificare

Manualele sunt documente operaţionale utile pentru elevi. Ca

element al reformei, manualele şcolare sunt ansambluri

structurate de proceduri de comunicare, axate pe logică şi

ordonare internă, în limitele principiului progresiei

sistematice.

Congruenţa curriculară impune corespondenţa cu programa

şcolară. Totodată, manualul şcolar trebui să fie o

ofertă largă şi variată de demersuri utilizabile în situaţii

educaţionale cât mai diferite.

Manualele şcolare trebuie să îndeplinească trei condiţii

principale:

a) accesibilitatea textului, în condiţiile în care disciplinele

economice sunt dominate de o terminologie lingvistică aparte;

b) adecvarea ştiinţifică, realizată prin abordarea stadiului actual al

cercetării ştiinţifice în domeniul economic;

c) eficienţa instrucţională, determinată de calitatea de a servi elevul

în munca sa independentă.

În plus. manualele trebuie să cuprindă textul şi partea

lucrativ-aplicativă într-un echilibru constant. Instrumentele de

evaluare trebuie să fie centrate pe competenţe şi capacităţi,

măsurabile în performanţe concrete.

26

Manualele moderne se deosebesc astfel, de manualele

tradiţionale.

Diferenţele semnificative între manualele tradiţionale

modeme

Manualul tradiţional Manualul modernOperează o selecţia rigidă aconţinuturi lor, din carerezultă un ansamblu fix deinformaţii, vizând o tratareamplă, de tip academic.

Operează o selecţie permisivă aconţinuturile din care rezultăun ansamblu variabil deinformaţii, în care profesorulşi elevul au spaţiu de creaţie.

Informaţiile sunt prezentate cainterpretare standardizată,închisă, universal valabilă şiautosuficientă. Informaţiileconstituie un scop în sine.

Informaţiile sunt prezentateastfel încât stimuleazăinterpretări alternative şideschise. Informaţiile constituie unmijloc pentru formarea unorcompetenţe. valori ştatitudini.

Oferă un mod de învăţare carepresupune memorarea sireproducerea.

Oferă un mod de învăţare carepresupune înţelegerea şiexplicarea.

Reprezintă, un mecanism deformare a unei cunoaşteri detip ideologic.

Reprezintă un mecanism destimulare a gândirii critice.

In ultimii ani, în ideea de a asigura o asimilare

corespunzătoare particularităţilor de vârstă şi de grup ale

elevilor, s-au introdus manualele alternative, în acelaşi timp,

pentru a ajuta profesorii să adopte cele mai bune procedee de

lucru diferenţiat, s-au elaborat manuale a!e profesorilor, în

care sunt explicate şi exemplificate metodele moderne de lucru cu

elevii.

Rezumat

27

Conţinutul procesului de învăţare reprezintă coloana

vertebrală a sistemului educativ ce constituie actualmente

obiectul reformei curriculare.

Curriculum-ul poate fi abordat din punctul de vedere al

teoriei curriculum-ului şi din punctul de vedere al dezvoltării

curriculum-ului.

Un prim obiectiv al reformei curriculare a fost introducerea

ciclurilor curriculare. în învăţământul liceal se diferenţiază

două cicluri curriculare: ciclul de aprofundare şi ciclul de

specializare.

Reforma curriculară asigură caracterul semidescentralizat al

învăţământului prin două categorii de curriculum: curriculum

nucleu .şi curriculum la decizia şcolii. Documentele normative

care rezultă în urma demersurilor curriculare sunt: planul-cadru

de învăţământ, programele şcolare şi manualele şcolare. Cel mai

important produs curriculare este planul-cadru de învăţământ,

elabora: pe baza a şase principii:

- principiul selecţiei şi al ierarhizării culturale;

- principiul funcţionalităţii;

- principiul coerenţei;

- principiul egalităţii şanselor;

- principiul flexibilităţii şi al parcursului individual;

- principiul racordării la social.

Programa şcolară detaliază elementele obligatorii de parcurs

atât pentru disciplinele sursă, cât şi pentru disciplinele

opţionale. În învăţământul liceal (clasele X-XII), programa

şcolară cuprinde: o notă de prezentare, competenţele general,

competenţele specifice şi conţinuturile, valori şi atitudini şi

sugestii metodologice. Proiectarea curriculum-ului pe competenţe

28

asigură transferul cunoştinţelor şi a deprinderilor în context

dinamic.

Manualele şcolare accesibilizează conţinuturile ştiinţifice

ale disciplinelor economice, folosind variate metode, procedee şi

mijloace activizante.

Chestionar

1. Care sunt componentele curriculum-ului în accepţiunea actuală?

2. Care sunt ciclurile curriculare corespunzătoare învăţământului

liceal şi ce vizează acestea?

3. Care sunt principiile ce stau la baza planurilor-cadru de

învăţământ?

4. Care este aria curriculară din care face pane disciplina

„Economie"?

5. În ce constă sistemul semidescentralizat al produsului

curricular în condiţiile reformei din învăţământul liceal?

6. Programele şcolare pentru clasele X-XIII se centrează pe

competenţe. Definiţi competenţa şi cele două tipuri

reprezentative ale cesteia.

7. Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească

manualele şcolare?

8. Definiţi principalele deosebiri dintre manualele tradiţionale

şi cele moderne.

9. Ce deosebire sesizaţi între actualele programe şcolare şi

vechile programe analitice?

Teme de rezolvat

1. Exemplificaţi fiecare tip de curriculum cu realităţile

mediului dvs. profesional.

29

2. Pentru unitatea de conţinut „Piaţa - locul de întâlnire al

agenţilor economici”, stabiliţi competenţele speciale utilizând

verbele definitorii corespunzătoare celor şase etape.

3. Elaboraţi o programă şcolară pentru un opţional la alegere.

TEMA 4

ASPECTE ALE UTILIZĂRII METODELOR ŞI A MIJLOACELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT

ÎN PREDAREA DISCIPLINELOR ECONOMICE

OBIECTIVE

Cursanţii, studiind acest capitol, vor deveni capabili:

- să definească conceptul de metoda de învăţământ;

- să clasifice metodele de învăţământ;

- să identifice notele definitorii ale metodelor de

învăţământ;

- să redacteze lista cu avantajele şi limitele metodelor de

predare-învăţare tradiţionale, clasice şi a celor moderne;

- să identifice tendinţele de modernizare a metodologiei

didactice la disciplinele economice;

- să selecteze mijloacele de învăţământ cele mai potrivite

unităţii de învăţare proiectate în activitatea lor didactică.

În timp ce principiile didactice reprezintă idei de

orientare a profesorilor în desfăşurarea acţiunii de predare-

învăţare, cerinţe care trebuie respectate pentru obţinerea unor

rezultate pozitive, metodele de învăţământ ţin de latura

executivă a activităţii.

Metoda de învăţământ este „o cale eficientă de organizare şi

conducere a învăţării, un mod comun de a proceda care reuneşte

într-un tot familiar eforturile profesorului şi ale elevilor săi”

30

(Ccrghit, L. Neacşu. 1., ş.a. - Prelegeri pedagogice, Ed.

Polirom, Iaşi, 2001).

Ansamblul de metode utilizate constituie metodologia activităţii

didactice.

4.1. Clasificarea metodelor de învăţământ

Există o mare varietate de clasificări ale metodelor de

învăţământ, ceea ce atestă diversitatea de concepţii, puncte de

vedere şi criterii adoptate de autori.

O clasificare a metodelor de învăţământ care şi-a dovedit

valoarea operaţională îi aparţine lui loan Cerghit, care le

ordonează astfel:

A. Metode de transmitere şi însuşire a cunoştinţelor:

• Metode de comunicare orală, dintre care unele pot fi:

o expozitive: povestirea, descrierea, explicarea.

instructajul ele.; o conversative (dialogale): conversaţia,

conversaţia euristică, discuţia colectivă, problematizarea);

• Metode de comunicare bazată pe lectura textului scris (munca cu manualul,

lectura explicativă, lectura independenţă etc.);

B. Metode de explorare a realităţii:

• Metode de explorare directă (nemijlocită} a obiectelor şi fenomenelor,

observarea sistematică şi independentă, efectuarea de experienţe

şi experimente, studiul de caz ele.;

• Metode de explorare prin intermediul substitutelor realităţii: demonstraţia cu

ajutorul imaginilor, graficelor, proiecţiilor fixe şi dinamice,

înregistrărilor magnetice, modelelor, machetelor etc.

C. Metode bazate pe acţiune care pot fi: reale (exerciţiul, studiul

de caz. metoda proiectelor) şi simulative în care se includ:

jocurile didactice şi jocurile simulative (ex.: jocul de rol,

31

jocul de arbitraj, jocul de competiţie, jocul de decizie,

învăţarea dramatizată).

în categoria metodelor de comunicare se includ şi metode noi, de

stimulare a creativităţii: Brainstorming. Phillips 66. focus grup

etc.

4.2. Metodele de comunicare şi însuşire a cunoştinţelor

4.2.1. Metode de comunicare orală

4.2.1.1. Metodele expozitive

Metodele expozitive (de comunicare orală) se enumera printre

metodele de învăţământ cu cea mai îndelungată utilizare.

Expunerea sistematică se foloseşte sub următoarele forme:

- Povestirea - constă în nararea unor fapte, prin

relatarea sau descrierea lor fără explicarea cauzelor. Spre

exemplu, se poate recurge la această metodă, relatând aspecte

concrete care s-au derulat în cadrul economiei centralizat-

planificate existente în România până în decembrie 1989.

Povestirile trebuie sa trezească trăiri emotive şi atitudini de

respingere din partea elevilor care pot fi implicaţi prin

relatarea unor aspecte negative trăite în acele vremuri în

familie sau societate. Profesorul poate fi ajutat în expunerea sa

de materiale vizuale, care pot stimula receptarea şi perceperea

fenomenelor relatate.

- Descrierea - este o formă de expunere, care prin

prezentarea de trăsături şi detalii poate evidenţia aspectele

fizice ale unui obiect sau, proces. Spre exemplu la tema

„Poluarea" aparţinând de unitatea de conţinut ..Problemele

globale ale economiei mondiale" din cadrul disciplinei

„Economie", se poate face o descriere a detaliilor ce

32

caracterizează efectul de seră şi consecinţele acestuia asupra

mediului. Se pot folosi în acest sens scheme explicative.

Procedeul poate fi folosit şi în descrierea

caracteristicilor mărfurilor.

Explicaţia - constă în clarificarea; justificarea unui

fenomen prin cauzele şi legităţile care l-au determinat. Este o

formă de expunere care se aplică în toate strategiile de predare.

în funcţie de raţionamentul utilizat se disting următoarele

tipuri de explicaţii:

Explicaţia deductibilă - se bazează pe un raţionament care

porneşte de la general la particular, de la abstract la concret.

Profesorul enunţă legea, principiul, apoi analizează

premisele, cauzele şi prezintă exemple adecvate.

Exemple:

Echilibrul general este condiţionat şi de echilibrul

ecologic, care la nivel macroeconomic înseamnă „formularea şi

adoptarea unei strategii ferme, precum şi a unui set de

instrumente de ordin economic, tehnic, juridic şi instituţional,

cu ajutorul cărora protejarea resurselor naturale şi a mediului

înconjurător să fie efectivă şi durabilă, iar satisfacerea

cerinţelor generaţiilor prezente să nu afecteze interesele

generaţiilor viitoare” (Conachi, I, lordache, S.. Creţoiu; G,,

Moraru, L., - Economie - manual pentru învăţământul liceal, Ed.

Antet, Bucureşti. 2001, p. 126). Pe marginea acestei definiţii,

profesorul poate explica în mod deductiv măsurile de asigurare a

echilibrului ecologic întreprinse în anumite zone din ţară.

elevii apreciind efectele benefice ale acestora.

Legislaţia muncii stabileşte un principiu ce constă în

„diferenţierea salariilor între persoane, ţinând seama de

33

următorii factori: gradul de calificare, aptitudinile şi

calităţile fiecăruia, caracterul muncii (grea, foarte grea,

uşoară) şi condiţiile de muncă (mediu toxic, subteran,

temperaturi ridicate, răspunderea in muncă ş.a." (ibid., p. 91).

Profesorul va explica faptul că în economia de piaţă,

patronii sunt dispuşi să plătească salarii mai mari celor care

pot produce bunuri de calitate într-un interval de timp

determinat, primind sporuri pentru condiţii deosebite de muncă.

Elevii vor aprecia astfel valoarea instruirii pe care o dobândesc

la şcoală sau printr-o formă de pregătire profesională.

Conceptul de „Profit bancar” este dedus din „Operaţiunile

active” ale băncii. Profesorul va explica faptul că economiile

depuse în bănci sau la alte instituţii financiare aduc dobânzi,

pentru că sumele disponibile depuse sunt date cu împrumut celor

care au nevoie de bani pentru a iniţia o afacere sau care vor să-

şi cumpere diferite bunuri de valoare mare. Toţi aceştia plătesc

băncilor dobânzi mai mari decât cele pe care banca le acordă

deponenţilor. De aici va rezulta profitul bancar.

Termenul de valabilitate este definit ca

reprezentând ,,limita de timp. stabilită de către producător, în

care produsul poate fi consumat şi în care acesta trebuie să-şi

menţină caracteristicile calitative prescrise, dacă au fost

respectate condiţiile de transport, manipulare, depozitare şi

consum stabilite” (ibid., p. 97). Dispunând de un număr de

etichete pe care este înscris termenul de valabilitate al

produsului, profesorul va insista asupra importanţei înscrierii

termenului de valabilitate, în specia! la produsele perisabile.

Explicaţia inductivă - are la bază o operaţie logică ce porneşte

de la cazuri particulare la general, de la observaţii spre

34

stabilirea cauzelor şi cunoaşterea legilor şi reglementărilor.

Explicaţia inductivă parcurge drumul invers al explicaţiei

deductive.

Exemple:

Exemplificând cazul unei întreprinderi care a disponibilizat

din personalul ei, ca urmare a mecanizării unor operaţiuni ce au

permis obţinerea unei producţii mai mari. se poate stabili

formula de calcul a. productivităţii muncii.

Arătând diferite coduri cu bare de pe ambalaje, se poate

ajunge la definirea codului cu bare ca fiind o modalitate de

reprezentare grafică a caracterelor numerice sau alfanumerice

prin alternarea unor bare de culoare închisă cu spaţii albe de

dimensiuni diferite (Olaru, M.).

Explicaţia analogică - ia naştere în procesul de comparare a

asemănărilor şi deosebirilor dintre fenomene, procese, etc.

Exemple:

În explicarea crizelor economice se poate face un paralelism

între crizele anterioare capitalismului şi crizele din perioadele

moderne (crize de subproducţie, şi crize de supraproducţie, crize

ce cuprind un sector de activitate şi cele care cuprind economia

în ansamblul ei).

Explicaţia prin mecanism - constă în dezvoltarea principiilor

după care se derulează un proces.

Explicaţia normativă - prin intermediul ei se analizează după

criterii stabilite, caracteristicile, asemănările sau deosebirile

dintre procese, fenomene, fapte.

Exemplu:

Definiţia productivităţii, redată în

manualul ,.Economie”este:

35

„Productivitatea reprezintă eficienţa (randamentul) cu care

sunt combinau şi utilizaţi factorii de producţie în procesul de

producere a bunurilor economice şi a serviciilor” .

Pornind de la criteriul conceptual al acestei definiţii se pot

explica normativ pentru cele trei tipuri de productivitate:

- productivitatea muncii;

- productivitatea capitalului

- productivitatea pământului

Explicaţia procedurală - evidenţiază operaţiile necesare pentru

realizarea unei acţiuni.

Exemplu:

Operaţiunile la bursa de valori pot fi operaţiuni la vedere

şi operaţiuni la termen.

Explicaţia procedurală a operaţiunilor la termen precizează

elementele necesare în acest scop. „Atât vânzătorul cât şi

cumpărătorul de titluri stabilesc la un moment dat (To) numărul

titlurilor tranzacţionale, cursul la care se va face vânzarea-

cumpărarea şi scadenţa (T1) când se va derula tranzacţia”

(Conachi, I., op. cit., p. 84).

Explicaţia teleologică - justifică şi argumentează necesitatea unei

acţiuni prin prisma finalităţii sale.

Exemplu:

Acţiunile de dezvoltare a prestaţiilor sociale, vor avea ca

efect reducerea şomajului.

Creşterea prestaţiilor socialeCreşterea cererii de bunuri de

consum şi de bunuri de producţieCreşterea numărului de locuri de

muncăReducerea şomajului

Prelegerea - constă în expunerea mai consistentă a unor

cunoştinţe, pe baza raţionamentelor logice. Ea poate fi realizată

36

sub mai multe forme. În cazul prelegerii cu oponent expunerea

profesorului este întreruptă de un elev (profesor) „oponent”,

care solicită şi provoacă pe profesorul expozant să suplimenteze

informaţiile privitoare la terna propusă, în momentele mai

dificile ale acesteia.

Exemplu:

Privitor la tema „Statul şi economia” profesorul abordează

prima parte a acesteia: „Rolul statului în economia de piaţă”,

subliniind că implicarea statului poate fi de două feluri:

indirectă şi directă. Implicarea indirectă a statului în economia

de piaţă presupune crearea unui cadru instituţional juridic care

să asigure desfăşurarea activităţilor economice în condiţiile

proprietăţii private. Implicarea directă a început să se

manifeste încă de la jumătatea secolului XX sub diferite forme,

precum: existenţa unor firme în diverse activităţi economice,

firme aflate în proprietatea publică care sunt administrate de

stat; folosirea fiscalităţii, adică încasarea de impozite de la

agenţii economici pe care statul le foloseşte apoi pentru

investiţii, administraţie, acţiuni social-culturale etc.

Elevul A observă faptul că implicarea poate fi determinată

şi de elementul politic.

Profesorul consideră că în ţara noastră nu s-a delimitat

încă, prin situaţiile politice existente, măsura în care a fost

anticipată implicarea statului în economie.

Elevul B consideră că în alte ţări europene acest aspect

este propriu doctrinei formaţiunii aflate la putere.

Profesorul, în urma acestor observaţii, arată că există, de

fapt, două puncte de vedere, asupra implicării statului în

economie: conservator şi liberal.

37

Punctul de vedere conservator limitează rolul statului în

economie.

Liberalii pun accentul pe importanţa pieţei libere şi cer

statului reglementări care să asigure activitatea economică din

care vor rezulta bunurile şi serviciile. Statului îi revine deci

sarcina de a asigura reglementări menite să elimine

disfuncţionalităţile pieţei.

4.2.1.2. Metodele conversative

Metodele conversative (interogative, dialogale) fac parte din

categoria metodelor fundamentale de învăţământ. In cadrul

acestora se includ:

Metoda conversaţiei - constă în convorbiri sau dezbateri „ce

se desfăşoară între cadrul didactic si elevi, cu scopul ca, pe

baza unor întrebări şi răspunsuri, să se stimuleze şi să se

dirijeze activitatea de învăţare” (Barna A., Antohe, G., Curs de

pedagogie, Logos, Galaţi, 2001, p. 101).

Pedagogia prevede două forme ale conversaţiei: euristică şi

catehetică.

Conversaţia euristică contribuie la căutarea adevărului prin

efortul unit al celor doi factori ai relaţiei profesor-elevi.

întrebările se adresează judecăţii elevilor. stimulându-le şi

orientându-le gândirea, şi se folosesc, dominant, în lecţiile de

învăţare de noi cunoştinţe şi în lecţiile de formare a unor

priceperi şi deprinderi, întrebările suni deschise, cauzale,

vizând obţinerea unor răspunsuri variabile la o întrebare. De

exemplu: De ce activitatea economică este considerată una dintre

cele mai importante forme ale activităţii umane? De ce inspiră

progresul tehnic rezistenţă şi teamă? Cum este posibilă

38

echilibrarea cererii şi a ofertei totale? Cum poate deveni sporul

demografic generator de inflaţie?

Conversaţia catehetică urmăreşte constatarea însuşirii de către

elevi a unor cunoştinţe acumulate anterior. Se adresează

preponderent memoriei şi se poate utiliza fie în partea iniţială

a lecţiilor, în momentul activizării cunoştinţelor, fie în partea

finală a acestora, când se verifică retenţia cunoştinţelor

dobândite pe parcursul studierii unei teme.

Întrebările sunt cu preponderenţă închise, solicitând

elemente precise. De exemplu:

- ce este costul de oportunitate?

- ce deosebire există între invenţie şi inovaţie? Care este

distincţia dintre salariul brut şi salariul net?

După funcţia didactică îndeplinită, conversaţia poate fi:

- conversaţie introductivă - care are funcţia de a pregăti demersul

cunoaşterii (observare, demonstrare, lucrare practică). De

exemplu: Capitalul fix se regăseşte în produsul finit? Cum pot fi

recuperate cheltuielile determinate de uzura capitalului fix? Cum

poate fi exprimat capitalul circulant ce participă la realizarea

unui produs finit?

- conversaţia de repetare şi sistematizare - are rolul de aprofundare a

cunoştinţelor cu care elevii au avut un anumit contact cognitiv,

în prealabil.

- conversaţia de fixare şi consolidare - are rolul de întărire a

convingerilor ştiinţifice. De exemplu: De ce preţurile pieţei

sunt mai mari decât preţurile factorilor? Este suficient ca

activitatea unui agent economic să aducă profit acestuia, pentru

a putea fi considerată eficientă?

- conversaţia de verificare a performanţelor învăţării.

39

Discuţia presupune un schimb reciproc de idei, cu

scopul de a consolida şi sistematiza concepte, teorii etc.

Profesorul trebuie să ofere mai întâi informaţii, după care va

solicita participarea elevilor, începând cu observarea, analiza

şi compararea. Spre exemplu, profesorul prezentând informaţiile

despre Uniunea Europeană, poate antrena elevii în discutarea

importanţei pentru România a unui astfel de demers.

Dezbaterea este tot o metodă conversativă prin care se

examinează deschis o problemă teoretică sau practică, având ca

scop influenţarea convingerilor, atitudinilor şi comportamentelor

elevilor, pe fondul unei argumentări polemice dirijate de către

profesor. Spre exemplu, profesorul poate iniţia o dezbatere

privind globalizarea problemelor omenirii.

In utilizarea metodelor conversative un rol important îl are

formularea întrebărilor şi constituirea sistemului logic al

eşalonării lor.

Întrebările pot fi de următoarele tipuri:

Întrebări productive - care provoacă intensificarea gândirii.

(Dacă valoarea banilor scade, acest lucru va fi în favoarea

debitorilor. De ce? Cum explică faptul că apa are un preţ

foarte scăzut, cu toate că utilitatea ei loială este foarte

mare? Cum explicaţi trecerea băncilor de la rolul iniţial de

paznic (custode) de bani la acela de „creator” de bani?)

Întrebări reproductive (mnemotehnice) - care fac apel mai ales

la memorie (evidenţiaţi legătura cost-preţ-profit; care

poate fi raportul dintre inflaţie şi productivitate).

Întrebări divergente - care exersează gândirea pe traiectorii

inedite, originale, evidenţiind o diversitate de soluţii la

aceeaşi problemă (Care este efectul, în caz de inflaţie, a!

40

„îngheţării preţurilor”? Care suni influenţele comerţului

exterior asupra activităţii economice dintr-o ţară?)

Întrebări convergente - presupun un singur răspuns (Ce sunt

devizele? Ce se înţelege prin ecodezvoltare?). în funcţie de

operaţia de efectuat, se pot distinge:

- întrebări de clasificare (Care sunt tipurile de concurenţă? Care sunt

formele productivităţii?);

- întrebări de comparare (Dacă creşte rata dobânzii ce se întâmplă cu

masa monetară? în starea de presiune, care este raportul dintre

ofertă şi cerere?);

- întrebări de explicare - solicită cauzele generării unei situaţii (De

ce consumatorul trebuie să aibă un comportament raţional? De ce

nu există un model general al ciclului economic? Cum se explică

faptul că în ca/, de recesiune, cererea de bunuri rămâne în urma

ofertei?);

- întrebări de definire - se axează pe definirea procesului (Ce este

inflaţia? Ce este progresul tehnic?);

- întrebări de numărare - solicită numărul de elemente sau categorii

aflate în cauză (Câte tipuri de concurenţă exista? De câte părţi

este reprezentat comerţul internaţional?)

În funcţie de adresabilitatea lor, întrebările pot fi:

- frontale - adresate tuturor elevilor;

- directe - adresate unui elev;

- inversate — adresate de către un elev profesorului, acesta

returnându-le elevului (Elevul: Este neapărat necesar ca o ţară să

participe la comerţul internaţional? Profesorul'. Spune tu, de ce

crezi că nu este necesară participarea la comerţul

internaţional?)

41

- de releu de comunicare - când elevul adresează întrebări

profesorului, iar acesta le readresează altui elev sau altor

elevi (Continuând exemplul anterior: Există elevi care cred că

participarea la comerţul internaţional este necesară? Care sunt

considerentele pentru care credeţi în această necesitate?).

- de controversă - când se propun răspunsuri contradictorii

asupra unei probleme (Este benefică trecerea de la leu la euro

sau nu?)

Problematizarea este o metodă didactică activă, dialogată,

menită să rezolve întrebări problemă, probleme şi situaţii-

problemă.

Întrebarea problemă - începe de obicei cu formularea ,:De ce?"

şi presupune răspunsuri scurte.

Exemplu:

De ce preţurile pieţei sunt mai mari decât preţurile factorilor?

Problema - antrenează un sistem de date cunoscute, un sistem de

întrebări asupra unei necunoscute şi solicită rezolvarea prin

calcule sau raţionamente a unor cerinţe.

Exemplu:

În cazul în care preţul unui bun scade de la 5.000 u.m. la

4.500 u.m., cererea sa creşte de la 40.000 bucăţi în t0. la

50.000 bucăţi în t1. Care va fi coeficientul de elasticitate a

cererii funcţie de preţ?

Situaţia problemă - are două elemente: un enunţ şi o întrebare.

Exemplu:

Pentru aşa-zisele bunuri normale, cererea şi venitul se

modifică în aceeaşi direcţie. Dar pentru bunurile considerate

inferioare?

42

Predarea problematizată presupune crearea situaţiilor

problemă, activitate spre care sunt atraşi treptat şi elevii,

profesorul ajutând pe elevi în găsirea soluţiilor şi coordonând

procesul de sistematizare şi fixare a cunoştinţelor.

Exemplu:

Prezentarea situaţiei problemă:

„Conforama" a devenit sinonimă cu un mod de vânzare ieftin

(extras din publicitate).

Reţeta acestei devize are în vedere un cuvânt - calitatea -

şi două clemente:

- faptul că societatea cumpără mobilă şi articole

electromenajere în cantităţi mari;

- faptul că societatea vinde, în aceeaşi proporţie aceste

bunuri şi că poate întreţine la aceleaşi cote, comunicarea

cu clienţii ei.

Se cere:

să se precizeze impactul asupra preţului de vânzare,

al cumpărărilor şi al vânzărilor în cantităţi mari. Ce

alte elemente ar putea avea o influenţă benefică

asupra acestuia?

care sunt avantajele pe care societatea Conforama le-

ar putea avea dintr-o „comunicare mai bună cu clienţii

ei”?

Profesorul va interveni solicitând soluţii în baza cărora va

sistematiza cunoştinţele elevilor privitoare la profit, calitate,

bonus. publicitatea şi efectele sale etc.

Metoda descoperirii - se află în strânsă corelaţie cu metoda

problematizării, numai că în problematizare accentul se pune pe

crearea de situaţii-problemă, în timp ce în descoperire se

43

insistă pe căutarea şi aflarea soluţiei", fiind de fapt o

continuare a problematizării.

Metoda descoperirii se bazează pe anumite relaţii ce se

stabilesc în cadrul aplicării ei, funcţie de care se disting:

- descoperirea bazată pe relaţia profesor-elev, care poate fi:

• descoperirea dirijată - condusă de profesor prin sugestii,

informaţii suplimentare. Spre exemplu, prin conversaţie, se

constă în ce fel au reuşit elevii, dirijaţi de profesor, să

afle cum se adoptă o decizie în mod eficient, de ce este

importantă piaţa;

descoperirea independentă - în cadrul căreia predomina

activitatea individuală a elevului, rolul profesorului

limitându-se la supraveghere şi control. Astfel, în urma

unei conversaţii privind mecanismul pieţei, elevii pot

descoperi că de pe urma schimbului pot câştiga atât

cumpărătorii cât şi vânzătorii;

- descoperirea, în funcţie de relaţia dintre cunoştinţele anterioare şi cele la care

se ajunge, poate fi:

• descoperire inductivă - când pe baza unor date şi

cunoştinţe particulare se dobândesc cunoştinţe şi se

efectuează operaţii cu un grad mai ridicat de

generalitate, în abordarea disciplinelor economice,

pornindu-se de la realităţile obiective, se poate

ajunge la categorii (de la piaţa se poate ajunge la

cele două categorii structurale: cererea şi oferta) şi

reguli (echilibrul pieţei unui bun economic se

realizează ca echilibrul între cererea şi oferta

totală şi prin intermediul preţului de echilibru);

44

• descoperirea deductivă - porneşte de la categorii, reguli,

şi ajunge la a le ilustra cu aspecte concrete, de

multe ori operând cu raţionamente silogistice

(capitalul fix este partea capitalului formată din

bunuri ca: utilaje, instalaţii, clădiri etc. Strungul

este un utilaj. Deci, strungul este considerat capital

fix.);

• descoperirea transductivă (analogică) - operează cu

raţionamente analogice. Din asemănarea anumitor

însuşiri a două categorii, fenomene, se conchide

posibilitatea asemănării acestora (Natura în sens

restrâns - ca factor de producţie - este reprezentată

de pământ. Pământul este deci considerat factor de

producţie, prin analogie cu natura).

Asaltul de idei (brainstorming-ul) - a fost conceput de

Alexander Osborne. Este o metodă complexă de a elabora (crea) în

cadrul unui anumit grup, în mod spontan şi în flux continuu

anumite idei, soluţii necesare abordării unor teme sau probleme

practice.

Exemplu:

În urma prezentării la calculator a situaţiei vânzărilor

pentru o societate aleasă în mod arbitrar (S), s-a iniţiat o

şedinţă de brainstorming cu tema: „Modalităţi de creştere a

vânzărilor în cadrul societăţii S.

Între ideile emise de elevi s-au aflat:

a) participarea la târguri şi expoziţii în ţară şi străinătate;

b) încheierea unor contracte comerciale cu reţele de magazine din

ţară şi străinătate;

45

c) monitorizarea nivelului cererii pe fiecare categorie

de produs;

d) sensibilizarea consumatorilor prin diferite moduri

de pre/entare a produselor:

e) sporirea preocupărilor pentru creşterea performanţelor

produselor realizate;

f) conceperea, în cadrul unor colective de specialişti a unei

strategii de marketing bine fundamentate;

g) îmbunătăţirea reclamei;

h) numirea unor reprezentanţi regionali, care să se ocupe de

vânzarea produselor;

i)îmbunătăţirea acţiunilor de relaţii cu publicul: demonstraţii

de utilizare, simpozioane, conferinţe ctc.;

j) îmbunătăţirea aspectului ambalajului.

La etapa de evaluare, se conchide că ideile cu cea mai mare

frecvenţă sunt a, d, e. g şi j.

Metoda Phillips 6 6 poate fi considerată o variantă a

brainstorming-ului, în care numărul participanţilor este fixat la

6, iar durata discuţiilor este limitată la 6 minute. Etapele

metodei sunt:

1. informarea grupurilor (formate din câte cinci participanţi şi

un lider de grup) asupra problemei ce aşteaptă soluţii de

rezolvare;

2. discutarea problemei se face în cadru) fiecărui grup, care se

retrage şi discută separat, soluţiile fiind reţinute de liderii

grupurilor;

3. dezbaterea în plen, este etapa în cadrul căreia fiecare lider

de grup îşi prezintă soluţiile şi punctele de vedere ale echipei

respective. Pentru prezentarea şi susţinerea acestora în plen se

46

recomandă ca liderii grupurilor de discuţie să folosească

materiale ajutătoare: planşe, cărţi, reviste de specialitate etc.

Soluţiile unui grup ajung acum să se confrunte cu soluţiile

celorlalte grupuri. Profesorul va căuta să armonizeze punctele de

vedere prezentate, stabilind soluţia optimă şi argumentând

respingerea celorlalte variante.

Exemplu:

Tema reuniunii anunţată de profesor este „Căite de

rezolvare a problemelor poluării”.

Se constituie echipele şi se prezintă modul şi condiţiile de

desfăşurare a şedinţei.

La revenirea celor 3 grupuri, liderii acestora au expus

următoarele soluţii:

Grupul 1, axat pe rezolvarea problemelor de poluare a

atmosferei:

reducerea emisiunilor de noxe (dioxid de sulf.

azotaţi, sulfaţi) de către obiectivele industriale;

- introducerea de tehnici şi tehnologii adecvate pentru

reţinerea poluanţilor la sursă;

dotarea instalaţiilor tehnologice cu sisteme de măsurare a

emisiilor de noxe;

încetarea activităţii generatoare de poluare;

îmbunătăţirea performanţelor tehnologice, în scopul

reducerii emisiilor de noxe.

Grupul 2, axat pe rezolvarea problemelor de poluare a

solului, subsolului şi ecosistemelor terestre:

monitorizarea calităţii solului în scopul cunoaşterii

stării actuale şi a tendinţelor de evoluţie a acesteia;

47

elaborarea de reglementări privind sistemele din

agricultură şi zootehnie pentru protejarea calităţii

ecosistemelor terestre şi acvatice;

exercitarea unui permanent control de specialitate pentru

lucrările solului;

respectarea regimului silvic pentru conservarea pădurilor;

exploatarea raţională a resurselor pădurii;

refacerea terenurilor afectate şi aducerea lor la parametri

naturali:

interzicerea depozitării în spaţii subterane a pesticidelor

şi

deşeurilor periculoase.

Grupul 3. axat pe rezolvarea problemelor de poluare a

aşezărilor umane:

optimizarea densităţii de locuire, concomitent cu menţinerea

si dezvoltarea spaţiilor verzi;

interzicerea temporară a accesului anumitor tipuri de

autovehicule;

adoptarea de măsuri obligatorii pentru toate persoanele fizice

şi juridice cu privire la întreţinerea mediului ambiant;

obligativitatea păstrării salubrităţii mediului ambiant;

aplicarea de programe şi elaborarea de materiale educative

privind importanţa protecţiei mediului;

din sumele încasate din amenzi contravenţionale să se

realizeze programe de protejare a monumentelor;

autorităţile teritoriale împreună cu instituţiile de

învăţământ să susţină acţiuni de informare şi publicitate

ecologică.

48

În urma prezentării de către liderii de grup a acestor

soluţii, profesorul conchide prin dezbatere colectivă, soluţiile

ce privesc căile de rezolvare a problemelor poluării: creşterea

rolului ştiinţei şi cercetării în elaborarea de tehnologii

nepoluante, corelarea progresului economic cu cel ecologic,

oprirea cursei înarmărilor şi realizarea dezarmării nucleare şi

generale, voinţa statelor de a colabora împotriva poluării şi

conştiinţa responsabilităţii faţă de viitorul vieţii pe pământ.

4.2.2. Metode de comunicare scrisă

Explozia de informaţii care se produce în epoca contemporană,

multiplele canale prin care se difuzează acestea si rapiditatea

vehiculării lor impun, pe lângă comunicare orală, si utilizarea

comunicării scrise. Se disting aici munca cu manualul, lectura

explicativă, lectura independentă etc.

4.3. Metode de explorare a realităţii

În învăţământul modern dobândeşte o importanţă tot mai mare

organizarea instruirii ce situează elevul pe primul plan

(puerocentrist). punându-se accentul pe efortul individual sau

colectiv.

4.3.1. Metode de explorare directă a realităţii

Observarea sistematică şi independenta - constituie una din

metodele de explorare a realităţii, care constă în punerea

elevilor în contact direct cu procesul sau fenomenul de studiat

şi urmărirea (observarea) independentă a modului de producere şi

desfăşurare a lor. Studiul eficienţei comerţului exterior din

România poate porni de la graficul evoluţiei acestei activităţi

pe perioada cea mai recentă.

49

Pe ansamblul primelor patru luni din 2003, exporturile au

fost cu 34,9% mai mari decât în perioada similară din 2002 şi

10,4% mai mari în euro.

Din studiul graficului profesorul sesizează faptul că

eficienţa comerţului exterior este în mare măsură determinată de

competitivitatea pe piaţă, care poate fi privită în două forme:

competitivitate prin preţ şi competitivitate structurală.

Profesorul va încerca să stabilească, utilizând metoda

observării, factorii ce au stat la baza competitivităţii

mărfurilor româneşti pe piaţa externă.

În ceea ce priveşte competitivitatea de preţ elevii vor

observa că:

devalorizarea leului a condus la ieftinirea mărfurilor

româneşti pe pieţele externe;

dată cu terminarea conflictului irakian, cotaţiile

internaţionale pentru ţiţei s-au păstrat la valori

scăzute, ceea ce avantajează costurile de producţie

ale întreprinderilor exportatoare de bunuri;

forţa de muncă ieftină contribuie, de asemenea, la

obţinerea unor costuri de producţie mai mici

(explicarea, sistemului lohn pentru 24,7% export de

confecţii textile şi tricotaje);

pentru a avea acces pe piaţa internaţională, mulţi

exportatori se mulţumesc cu o rată a profitului mică,

ceea ce contribuie la creşterea competitivităţii de

preţ.

Din punct de vedere structural, se observă că

competitivitatea fără preţ, (cea legată de calitate, inovaţie,

servicii) are încă de aşteptat.

50

Experimentul - este una din metodele euristice cu

aplicabilitate în special la disciplinele economice care fac

parte din aria curriculară „Tehnologii”, precum: „Merceologia",

„Studiul calităţii produselor si serviciilor” şi mai puţin

folosită in studiul disciplinei „Economie”.

Exemplu:

Experimentarea ambalării materialelor ceramice în ambalaje

din material plastic şi nu din materiale celulozice. În urma

efectuării experimentului se poate proba îmbunătăţirea

parametrilor fizici ai acestor materiale datorate

impermeabilităţii şi rezistenţei la acţiunea agenţilor chimici a

noului ambalaj.

Studiul de caz - este o metodă care mijloceşte o confruntare

directă cu o situaţie din viaţa reală.

Analiza unui caz oferă posibilitatea de cunoaştere a

generalului, este deci o trecere de la particular la general.

Exemplu:

Afacerea numită „Talc Morhange”: în anul 1972, 240 de copii,

s-au intoxicat şi dintre aceştia 36 au murit din cauza prezenţei

în talc a hexaclorofenului. Această substanţă s-a aflat în produs

dintr-o eroare determinată de o seamă de neglijenţe. Societatea

Morhange, care comercializa produsul, nu a ordonat producătorului

să-1 controleze. Societatea Setico, producătoare, a permis

depozitarea şi manipularea produselor chimice, neavând, un

personal bine pregătit. Societatea „Givaudan-France”, care

fabrica hexaclorofen, nu a informat cumpărătorii de caracterul

periculos a! produsului şi nu a efectuat suficiente cercetări

asupra acestei substanţe. A fost reţinută responsabilitatea

directorului de produs, a directorului tehnic şi al unui angajat

51

de la Setico, ca şi cea a directorului societăţii Givaudan -

France şi a directorului de produs de la societatea Morhange.

4.3.2. Metode de explorare mijlocită (indirectă) a

realităţii

Sursa cunoaşterii în cadrul disciplinelor economice o

constituie lumea reală, în care se desfăşoară procesele şi

fenomenele economice, învăţarea nu poate beneficia întotdeauna de

explorarea directă a realităţii şi de aceea se recurge la

substitute ale acesteia. Astfel au luat naştere metodele de

explorare mijlocită (indirecta) a realităţii, din care fac parte

demonstraţia şi metoda modelării.

Metoda demonstraţiei constă în folosirea unui şir de raţionamente

logice, însoţite de utilizarea concomitentă a unor mijloace

intuitive (scheme, planşe etc.), pentru a proba un proces sau o

legitate economică, pentru a confirma consistenţa unor adevăruri.

În cadrul disciplinelor economice, demonstraţia se asociază,

de cele mai multe ori, cu problematizarea.

Există mai multe forme de demonstraţie:

• demonstraţia logică (ex.: demonstrarea faptului că preţul

produselor şi volumul producţiei influenţează direct

proporţional profitul);

• demonstrarea ca ajutorul proceselor aflate în stare naturală ( ex.: cotaţii

bursiere, cotaţii valutare etc,);

• demonstrarea cu ajutorul mijloacelor vizuale;

• demonstrarea prin exemple (extrase din presă);

• demonstraţia prin imitarea unor procese economice (imitarea

structurii organizatorice şi a relaţiilor dintre departamentele

unei societăţi etc.);

52

• demonstrarea cu ajutorul modelelor (ex.: modelele de produse, în

studiul mărfurilor, modele de analiză a preţului unui produs,

model de ambalaj etc.).

Permanent, demonstraţia este îmbinată cu explicaţia.

Metoda modelării - poate fi considerată atât ca metodă de

predare-învăţare, cât şi ca o modalitate de investigaţie

ştiinţifică.

Pentru disciplinele economice, modelarea poate ajuta la

rezolvarea de probleme teoretice şi practice.

Modelele pot fi:

materiale (ex.: modele de produse pentru studiul mărfurilor);

iconice sub formă de imagini: (grafice, tabele, diagrame

etc.);

ideale (logico-matematice) - exprimate prin raţionamente,

teorii, formule (ex.: modelul echilibrului economic Y = D,

unde Y - oferta globală; D - cererea globală);

cibernetice - sunt specifice sistemelor dinamice perfective, în

cadrul cărora se manifestă feed-back-ul.

4.4. Metode bazate pe acţiune

Metodele bazate pe acţiune sunt metodele cu cele mai bogate

valenţe de antrenare a elevilor în activitatea de învăţare.

4.4.1. Metode bazate pe acţiunea reală

Metoda exerciţiului - constă în crearea unor situaţii în

care elevul este pus sa repete anumite acţiuni, în vederea

perfecţionării mijloacelor de realizare ale acestora. În studiul

disciplinelor economice pot fi folosite o diversitate mare de

exerciţii.

Exemple:

53

Dacă preţul unui bun scade de la 8.000 u.m. la 6.000 u.m.,

cantitatea cerută creste de la 10.000 bucăţi la 12.000 bucăţi.

Care va fi coeficientul de elasticitate a cererii în funcţie de

preţ?

Metoda lucrărilor practice - răspunde în primul rând

principiului integrării teoriei cu practica şi apoi aceluia de a-

i atrage pe elevi în activitatea de investigare a realităţii

obiective.

În funcţie de dominanta aplicativă disciplinele economice

pot beneficia de o paletă diversă de lucrări practice: de la

referatele de sinteză prezentate la economie politică şi până la

orele aplicative de înregistrări financiar-contabile, de lucrări

de laborator în studiul mărfurilor sau chiar de creare de spoturi

publicitare, modele noi etc.

4.4.2. Metode bazate pe acţiune fictivă (metode de simulare)

Simularea este modalitatea de predare-învăţare prin intermediul

unor acţiuni, roluri sau mijloace similare, realizate la o scară

redusa, care le imită (înlocuiesc) pe cele originale. Faţă de

modelare, cu care se aseamănă, redă cele mai importante

caracteristici, dar nu se identifică cu situaţiile reale.

Jocurile didactice

După conţinutul şi obiectivele urmărite jocurile se prezintă

într-o paletă diversificată: jocuri de raţionament, jocuri de

orientare (în turism), jocuri pregătitoare pentru înţelegerea

unor noi noţiuni, jocuri aplicative, jocuri demonstrative, jocuri

de creaţie, jocuri simbolice.

După materialul folosit pot exista: jocuri cu materiale,

jocuri fără materiale, jocuri orale, jocuri cu întrebări) gen

„Cine ştie câştigă!”), jocuri tip „rebus” etc.

54

Jocurile de rol - se bazează pe simularea unor activităţi,

procese, funcţii, relaţii, în cadrul cărora elevii devin „actori”

ai vieţii economico-sociale în care se vor integra.

A. Jocuri de rol cu caracter general:

• Jocul de reprezentare a structurilor care ajută elevii să înţeleagă modul

de funcţionare a unei structuri organizatorice sau al unui

compartiment al acesteia.

Exemplu:

Simularea unui dialog cu şeful departamentului de protecţia

muncii, d-nul inginer Proteus M., de la o uzină metalurgică.

Reporterul: Care este rolul dvs. în această întreprindere?

M. Proteus: Rolul meu este acela de asigurare a securităţii

angajaţilor în procesul muncii. Este un rol de îndrumare şi

control.

Reporterul: Ce misiuni vi s-au încredinţat pentru a îndeplini acest

rol?

M. Proteus: Suntem însărcinaţi cu observarea posturilor de lucru, cu

formarea angajaţilor în materie de securitate a muncii şi cu

coordonarea şi ierarhizarea acţiunilor de prevenire a

accidentelor. Ne petrecem un număr însemnat de ore în ateliere,

pentru a observa şi verifica dacă sunt respectate condiţiile la

locul de muncă. Asta ne permite să determinăm apoi gesturile care

pot fi periculoase şi măsurile de protecţie necesare la

utilizarea maşinilor.

Reporterul: Care sunt mijloacele de proiecţie individuală utilizate

în întreprinderea dumneavoastră?

M. Proteus; Casca şi ghetele sunt obligatorii la bluming, iar la

elaborarea fontei, ochelari speciali. Personalul de la trefilate

trebuie să poarte ochelari. De asemenea, în toate atelierele,

55

purtarea mănuşilor şi a încălţămintei de securitate este

obligatorie.

Reporterul: Cum determinaţi personalul sa respecte normele de

securitate?

M. Proteus: Rolul nostru este acesta, de a convinge oamenii.

Convingerea nu înseamnă neapărat constrângere, ci înseamnă dialog

şi comunicare cu angajaţii.

Jocul poate implica mai multe persoane dintr-un departament

(corespunzător posturilor componente), sau poate sugera o

situaţie de fapt dintr-o întreprindere în care sunt implicaţi

şefii diferitelor compartimente (vezi metoda dramatizării).

• Jocul de decizie este o metodă care poate fi utilizată cu succes în

studiul disciplinelor economice. Rolurile sunt susţinute de către

elevi, sub îndrumarea profesorului.

Gary .Johns exemplifică utilizarea acestei metode în abordarea

procesului decizional de grup din cadrul întreprinderilor (Johns.

G. - Comportament organizaţional, Ed. Economică, Bucureşti, 1993, p.

382-384).

• Jocul de arbitraj - facilitează dezvoltarea capacităţilor de mediere

şi soluţionarea problemelor conflictuale care pot apare între

două persoane, doua grupuri, două unităţi economice. Este un tip

de joc aplicabil în studiul disciplinelor juridice şi financiar-

contabile.

Exemplu:

Simularea unui proces care are ca obiect acţiuni conexe, şi

anume: acţiunea în revendicarea unui imobil, în speţă, este vorba

despre situaţia în care, deşi s-a încheiat un contract de

vânzare-cumpărare, cumpărătorul este chemat în judecată de un

terţ care revendică imobilul dobândit de acesta.

56

Elevii vor rezolva acest caz de jurisprudenţă deosebit de

actual. Elevii vor fi grupaţi şi vor dobândi calităţile

procesuale de :

- reclamant (cel care introduce acţiunea principala);

- pârât (cel care introduce cererea neconvenţională şi cererea

de chemare in garanţie);

- judecător, cu rol în coordonarea şedinţei de judecată;

- procuror, dacă în cauză este implicat un minor.

Toţi elevii vor lucra împreună pentru stabilirea

conţinutului cererilor si, în final, doi reprezentanţi aleşi de

cele două tabere vor exprima concluziile finale pentru a-şi

argumenta poziţia. Vor avea în vedere:

- argumentarea pe baza textelor de lege, îndeosebi art. 1335

c.civ. şi celelalte articole referitoare la garanţia vânzătorului

pentru evicţiune, precum şi

- analiza condiţiilor de validitate a contractelor.

Prin intermediul acestei metode se ating următoarele obiective:

- se aprofundează cunoştinţele însuşite;

- se abordează unitatea de conţinut - contractul de vânzare-

cumpărare, în perspectivă interdisciplinară (corelaţia dreptului

civil cu dreptul procesual civil);

- se stimulează interesul pentru învăţare, deoarece seminarul

devine mai atractiv;

- sunt antrenaţi toţi elevii în activitatea instructiv-educativă.

• Jocul de competiţie (de obţinere a performanţelor), constă în

simularea obţinerii unor performanţe de învingere a unui

concurent. Aceste jocuri sunt complexe, antrenând mai multe

variabile care pot defini o strategie victorioasă.

B. Jocuri de rol cu caracter special

57

• Jocul de-a ghidul şi vizitatorii - care se pretează la disciplinele de

economia întreprinderii şi economia turismului, solicită

profesorului proiectarea unei activităţi ipotetice: vizitarea

unei întreprinderi, a unui traseu sau a unor obiective turistice.

Sala de clasă va fi organizată cu hărţi, planşe, pliante,

fotografii etc,, în conformitate cu activitatea simulată. Elevii

sunt împărţiţi în câteva grupuri şi li se distribuie roluri, fie

de ghizi, fie de vizitatori.

Elevii au astfel posibilitatea ca într-un cadru antrenant

să-şi exerseze şi totodată să-si îmbogăţească cunoştinţele.

• Jocul de negociere - este utilizat în simularea operaţiilor de

vânzare-cumpărare, a tranzacţiilor comerciale şi financiar-

bancare, contribuind la dezvoltarea aptitudinilor de vânzare şi

negociere pentru care se pregătesc. Exemplu de exerciţiu pentru

formarea abilităţii pe baza întrebărilor de detecţie specifice

(Buzan, T.. Israel. R, - Vânzare inteligentă. Ed, Codex, Bucureşti.

1998):

Chelnerul: Cu ce va pot servi la desert? (întrebare de ordin

general)

Clientul: Aş dori ceva cu fructe, vă rog. (nevoit de ordin general)

Chelnerul; Ce fel de fructe (întrebare de detecţie specifică)

Clientul: Eu ştiu? Parcă aş mânca o prăjitură cu banane. Aveţi?

(nevoie specifică)

Chelnerul: Bineînţeles! Pot sa vă sugerez o şarlotă, cu îngheţată de

vanilie deasupra? (întrebare specifică)

Clientul: Mda... Sună destul de bine (nevoie generală)

Chelnerul: Câte cupe de îngheţată, una sau două? (întrebare

specifică)

Clientul: Două. (nevoie generală)

58

Chelnerul: Glazura să fie de ciocolată, sau caramel? (întrebare

specifică);

Clientul: Caramel, va rog! (nevoie specifică)

Chelnerul: Putem să punem şi nucă, arahide sau fulgi de ciocolată.

Sau dorii frişcă? (întrebare specifica)

Clientul: Cu nucă, va rog. (nevoie specifică)

In acest exemplu, chelnerul a pornit de la o vagă imagine

mentală: „ceva cu fructe”. Punând întrebarea de detecţie

specifică: „ce fel de fructe?”, a primit răspunsul „banane”.

Imaginea mentală s-a cristalizat imediat pe cea a unei banane. De

aici încolo, chelnerul a avut posibilitatea să completeze tabloul

cerinţei exprimate, propunând pe rând elemente suplimentare.

Chelnerul a creat în mintea clientului imaginea unui desert

delicios şi i-a obţinui satisfacţia, aducându-i desertul pe masă.

Învăţarea prin dramatizare - constă în utilizarea adecvată a

mijloacelor şi procedeelor artei dramatice. In cursul jocului

dramatic, elevii sunt puşi să reprezinte personaje şi să

interpreteze rolurile prefigurate de acestea.

4.5. Metode de raţionalizare a predării şi învăţării

Algoritmizarea - este metoda de predare-învăţare ce constă

în utilizarea şi valorificarea algoritmilor.

Instruirea programată - inspirată din ideile ciberneticii,

consideră că materia de învăţământ poate fi prezentată sub forma

unui program.

Programarea de învăţare are loc după un algoritm prestabilit şi

poate cunoaşte două variante:

Instruirea asistată de calculator

Introducerea calculatorului în procesul de învăţământ a

însemnat şi pentru disciplinele economice un nou mod de concepere

59

a instruirii şi învăţării. Calculatorul poale simula procese

economice complexe, pe care nici un alt mijloc didactic nu Ic

poate pune în evidenţă, cum ar fi, spre exemplu: organizarea şi

conducerea unei firme într-un mediu concurenţial, alegerea

deciziei optime, simularea unor procese de vânzare-cumpărare etc.

Calculatorul permite totodată şi intrarea în posesia

informaţiilor de ultimă oră privind modul de organizare ai unor

firme sau informaţii de toate categoriile preluate de pe

Internet.

Rezumat

Există patru categorii principale de metode de învăţământ:

metode de comunicare şi însuşire a cunoştinţelor; metode de

explorare a realităţii; metode bazate pe acţiune; metode de

raţionalizare a predării şi învăţării.

Metodele de comunicare şi însuşire a cunoştinţelor presupun

două modalităţi de comunicare: orală şi scrisă. In categoria

metodelor de comunicare orală se cuprind metodele expozitive

(povestirea, descrierea, explicarea, instructajul) şi metodele

conversative (conversaţia, conversaţia euristică, discuţia

colectivă, problematizarea).

Mijloacele de învăţământ uşurează nu numai achiziţionarea

cunoştinţelor (funcţia informativă), ci şi formarea de abilităţi

şi capacităţi intelectuale (funcţia formativă). De asemenea, se

folosesc şi mijloace de evaluare a rezultatelor şcolare.

Teme de rezolvat

1. Nominalizaţi pentru fiecare din acţiunile prezentate în cele ce

urmează, metoda de învăţământ utilizată:

60

a. Profesorul rezolvă în faţa clasei un model de problemă, pentru

mai buna înţelegere a formulelor prezentate anterior.

b. După prezentarea de către profesor a definiţiei structurii

venitului, consumului, investiţiilor, acesta oferă în cursul

predării sale următoarea sarcină: „Pornind de la formulele de

calcul ale înclinaţiei marginale, spre consum şi spre economii,

deduceţi relaţiile dintre aceşti doi indicatori”.

c. Rezultatele sarcinii anterioare sunt valorificate prin

discuţii anterioare şi stabilirea noii legături.

d. Profesorul prezintă cauzele ce conduc la formarea

şomajului.

e. Profesorul prezintă conceptul şi tipurile de fluctuaţii

economice.

f. Profesorul solicită elevilor să gândească în ce context

recesiunea, ca fază a ciclului economic, poate asigura progresul

unei societăţi.

g. Formând o masă rotundă, profesorul solicită elevilor soluţii

pentru îmbunătăţirea productivităţii muncii.

h. Profesorul arată că agenţii economici care îşi convertesc

disponibilităţile băneşti în monedele mai stabile ale altor ţări

şi le transformă după un timp în monedă naţională câştigă

diferenţa dintre rata inflaţiei interne şi rata inflaţiei monedei

străine. Dacă în acest caz, un agent economic şi-ar converti

disponibilităţile băneşti într-o monedă străină a cărei rată a

inflaţiei este mai mare decât a monedei naţionale, ce s-ar

întâmpla?

2. Concepeţi şi analizaţi diferite alternative metodologice

pentru predarea-învăţarea diferitelor conţinuturi de învăţare.

61

3. Elaboraţi un studiu de caz pentru predarea-învăţarea unui

conţinut de instruit la o disciplină economică.

4. Concepeţi un joc de rol la o disciplină economică.

5. Elaboraţi o situaţie problemă care să fie folosită în predarea

unei lecţii pe o temă la alegere.

6. Analizaţi şi concepeţi mijloacele de învăţământ ce pol fi

utilizate pentru atingerea obiectivelor propuse.

62

Date post:	15-May-2023
Category:	Documents
Upload:	independent
View:	1 times
Download:	0 times

UNIVERSITATEA \" DUNĂREA DE JOS \" -GALAŢI DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC...

Documents